Mâţă fără gânduri

Sons of Anarchy

Libertatea adevarată e când nu depinzi  de ceva. Dacă depinzi de drog, nu mai eşti liber. Când cineva îţi va spune că anarchia e în a consuma droguri cât vrei, fiind un protest în faţa interdicţiilor, e clar că el e deja dependent. Spune-i că nu are deloc dreptate,  în dependenţă de oponent, poţi să-i spui că e stupid chiar. Anarchia presupune libertatea de a alege, de a consuma sau nu. Iar când consumi în serie nu mai ai „plăcere” să alegi de a nu te dopa. Ochii lui injectaţi de ura care o vei stârni, decompilându-i complexul, va fi o dovadă în plus că ai dreptate. Învaţă să utilizezi drogul potrivit la un moment potrivit, şi nu scăpa controlul niciodată.

CAPITOLUL XVI. Auto

    Eu nu mă rup!

    Mă bate, mă îndoaie, mă apasă cu aşa putere, încât încep să trosnesc şi curge din mine rumeguşul putrezit, pe toată suprafaţa se cască crăpături, mai mici şi mai mari, dar nu mă rup! Mult timp mi-au insuflat că-s laş, apoi că-s erou, şi din nou laş. Mi-au creat insistent o confuzie încât aproape eram pe cale să mă rup, dar nu am făcut-o, drăcie! 

    Eu am voinţă şi axă, şi le-am avut cu mult mai mult timp în viaţă decât nu le-am avut. Eu am temperamentul de huligan şi rebel, şi cât nu m-aş formaliza, tot neformal rămân. De atâta şi am rezistat, fiidcă un huligan nu este un erou, şi poate sa fie un pic inteligent, destul ca să fie şi un pic fricos. Un erou adevărat e rigid ca monolitul, va rezista sub aşa vânturi devastatoare destul de mult timp, sfârşind în a fi rupt în punctul cel mai vulnerabil. Căci fiecare structură monolită are un singur punct slab ideal, unde aplicând o forţă mizerabilă, spargem naibii colosul. 

    Eu am mai multe puncte vulnerabile, dar ele nu-s atât de ideale, şi-s împrăştiate uniform. Şi când mă bate, se rupe o bucată acolo, de cele mai multe ori inutilă, dar verticalitatea-mi mi-o păstrez. Spre deosebire de erou, îs o structură flexibilă, dar totodată rigidă, fiindcă legătura între punctele mele slabe formează o carcasă exoscheletică. 

    Şi am încrederea că nu mă va rupe, o încredere atât de puternică, încât am impresia că chiar am să mor cu fraza „Să-mi bag pula-n voi de piţipoi şi zgherţoase!” Şi dacă aş fi fost religos, aş adăuga cu mare plăcere , savurând efectul - „Şi să ardeţi în raiul cela al vostru!” Dar chiar şi fără să fiu religois, aşa am s-o spun!

CAPITOLUL XV. Re-post

    Mai citesc o carte pe diagonală şi o arunc obosit la grămadă. Demult nu le mai înteleg, nu pricep scopul autorilor care-și repetă gândurile, schimbându-şi doar numele. Evident e că nu caut la ei soluţii, dar măcar să simt că au simțit și ei ceva mai mult decât condiția de a demonstra existenţa unei raţiuni mai avansate ca la .. ca la cine? Cu cine să ne comparăm? Doar unul cu altul, dar ce fel de experienţă e asta, fără a avea repere diferite?

    Au creat noţiuni efemere , idealuri şi le tot exploatează. Unele şi aceleaşi, pe tot parcursul aşa zisei evoluţii și pretind să le tot ducă la infinit. Stagnare. Indiferenţă. Îmi dau seama acum de originea indiferenţei mele, precum și a frământărilor de a o perturba. Am citit același autor sub diferite fațete mii de ani, inevitabil m-am plictisit și am devenit indiferent. Nu, îmi pare că eram deja indiferent când am inceput să citesc. Atunci nu are nici un sens  ce am concluzionat până acum. Ştiam că am să ajung iar la non-sens, știam. Mi-am autojustificat încă o dată indiferența și stagnarea. Previzibil. Nu mă deosebesc de cei pe care-i critic. Tot așa fac bucla infinită și nici măcar nu aștept apreciere.

    Nici nu se camuflează ca mai inainte, în glasuri interioare sau fantome simboliste. Pe calculator, într-o mesagerie, îmi scrie „Salut, ce mai nou pe la tine?” Știe doar că întrebarea asta ma aruncă la originea psihozei, aşa am început să-l observ. Ridicol, zic că-l observ, când de fapt el e observatorul. Poate el mă observă pe mine și eu pentru el joc rolul de observator? „Alo, nu observi că scriu, sau ce?” Își bate joc, nu, nu sunt eu pentru el nici un fel de supervizor. Eu doar nu pot să știu așa de precis în ce stare e acum și ce gândește. Numai cu condiția că-i un om ca și mine. Oamenii, algoritmii umani, îi știu bine. Acuș încerc.
    „Salut. Observ, și stiu exact că acum te gândești de ce în ultimul timp vorbesc mai puţin cu tine, deseori nu raspund. Dar nu-i din cauza că am pierdut interesul, doar că sunt foarte ocupat acum și nu am timp de nimic în afară de... La tine ce mai nou, cum merge?”  Mă doare fizic și mă impun să scriu asta, dar incleșt dinții și scriu ce așteaptă să scriu. „A, e ok dacă așa, ne gândeam că ne uiți și te distanțezi. La noi totul e bine-mersi. Și ție îți dorim aceeași. Tu doar știi că noi te iubim?”
    Drăcie, iar m-a lovit cu asta, și întotdeuna mă electrocutează, ca prima dată.

    „Bun, hai că eu plec. Salutări,” „Iată așa tot timpul. Dar noi oricum ne facem griji și vom fi alături, pa!”  M-am încolăcit pe podea de la spasmul dureros ce mi l-a trimis drept în abdomen și zgârii parchetul ud de transpiraţie. Îmi zic, a câta oară - „De ce îl tot incerci? Da, e el și nu-i place să fie testat. Fiindcă el te testează, nu invers. Ești masochist, sau ce?”

    Trag un gât de drog, fumez o otravă, dar nu mă lasă. Nici nu poate cu aşa metode primitive. Mă bag în altâ locațiune, dar nu am fost demult pe acolo și am uitat cum să mă port, și că acolo tot ei sunt peste tot. Și cândva eram în stare să mă lupt, să cîștig, fie și temporar. „Hai să vorbim despre plăceri, hai să le simțim, să le savurăm.” Da, da, continuați să mă înjosiți, după ce am trecut prin disecțiile voastre. „Tu ești ca toți, urmărește programul, nu fi stupid.”  Îs ca toţi, lăsați-mă odată dar, vreau să fiu stupid, lăsați-mă! „Super, emoțiile îți demonstrează că nu te deosebești, fii fericit!”  Nu pot, nu vreau, nu-s indiferent ca să fiu. „Și cine a pornit vorba despre indiferenţa-i, a, domnul Logică de Fier?” Nu apelez la logică când sunteți aproape, și sunteți tot timpul.

    Oare cum am putut să pierd într-atât forțele ce-mi permiteau să mă orientez cât de cât? Dar nu m-am orientat cred că nici atunci, era o iluzie tot de ei proiectată.
    „În sfârșit! Acum pot să raportez că individul devine mai stabil și rezultatele îs foarte încurajatoare. Nu mai cer sa fiu transferat și îmi cer scuze de cererile precedente. Cer doar sa nu fie recompilată sursa actuală, sau cel puţin sa fie facută o copie completă, la care să am acces permanent.”

Cuvânt

Îmi iau cuvintele-napoi,
Şi le arunc în stânga-n-dreapta,
Peste voi.

Cuvânt-idee ca o piatră,
Într-o movilă face, iată,
Sau o filosofie sau un fâs.

Cuvântul vid legat de limbă,
De împlutură ce serveşte,
Îl zici uşor, „peşte“.

Negru-cuvânt, blasfemic, ia şi-l cată,
Nu-ţi vine chiar aşa uşor deodată,
De dai să-l scrii în versuri ce instigă,
Când un creştin citi-va-l, tre să-l frigă!
Să-i fiarbă fierea-n maţe pân' s-oftică!

Căutarea de epave

Să scriu nu vreau,
Să vreau nu pot,
Şi nu mai ştiu
Ce-mi mai rămâne.

Să-ndrug prostii,
De dragu vorbei,
Pentru ovaţiile pustii
Al unui public de tăciune.

Or, mort e tot,
Şi moartă toată,
Esenţiala mică gloată,
În vremuri duse-evaporată.

În căutare de epave
Te mişti ca racul înapoi,
Acolo, geniile mârşave,
Demult s-au ofilit în zoi.

Black metal should feel like this...

Prolog (1)

    - Pocăiți-vă, iertați-vă, fiți mai toleranți, căci vă așteaptă o judecată de apoi! Judecați tot timpul și sunteți judecați, dar asta e nimic în comparație cu ce vă așteaptă... Ați fost educați, impuși să judecați după criterii impuse, fără să vă dați seama în ce cursă  meschină și falsă cădeți imediat ce careva gânduri și lanțuri cognitive se formează în creierul vostru din copilărie. E minciuna la baza orânduirii în care vă zbateți, continuați să fiți exploatați de ea, doar uneori apar întrebări, se simt careva neconcordanțe și atunci vă deprimați și căutați alienare.

Prolog (0)

    Ne-am născut în familii de clasă medie, am fost răsfățați de mici, apoi la școală am  primit o educație echilibrată și utilă. Am fost duși săptămânal la biserici, ne plăcea mult acolo, atmosfera binevoitoare și oamenii mai împăcați unii cu alții, cu sine însăși, ne calmau energetica copilărească ce în esență e destul de destructivă. Cel mai mult ne plăcea la înmormântări, atunci chiar și cei ce se bârfeau pe la spate, sau cei ce se dușmăneau fățiș,  erau foarte amabili și prietenoși unii cu alții, dar mai ales cu cel defunct. Am înțeles că să mori e de multe ori mai bine decât să trăiești, nu ai responsabilități, nu ai frică de nimic și ești aprobat în toate fără rezerve.
    Deci am început să visăm la moarte, mai ales pe parcurs, când anvelopa roză în care eram împachetați la naștere se tot zmuncea de pe noi și începeam a intra în perioada interdicțiilor și legilor setoase de respect. Dar și iluzia asta a fost repede eradicată, ni s-a spus că și după moarte urmează să fim evaluați, vom avea obligațiuni și deci trebuie de pe acum să ne pregătim, nu va fi liniște niciodată. Nu avem alegere, am conștientizat asta chiar și cu encefalul nostru nedezvoltat, unii s-au supus imediat și au băgat mai adânc protestul firesc, alții s-au revoltat în glas și au primit prompt pedeapsa, sub diferite forme. Cel mai rău s-au simțit cei ce au pus la îndoială totul, crezând că din nimic se va genera și calmul nihilist, dar nici ei nu au putut ferm să ducă acest steag printre multiplele icoane și panouri publicitare.

1

    M-am pornit de dimineață la biserică, cu gânduri pacifiste și o bucurie savurată, dar și cu câteva întrebări ce mă chinuiau în ultimul timp și m-au impus să merg din nou să cer un sfat. 

    Ca de obicei, părintele era plin de zel și binevoitor, a ținut slujba foarte inspirat și corect, oamenii au plecat luând doza de optimism și gata de o nouă săptămână de încercări și mici victorii ce-i vor conduce la realizări mari. Eu am rămas, ca de multe ori, în extaz spiritual, dar oricum neîmplinit.

    „Binecuvântat să fii, fiul meu, mă bucur că ai venit din nou la noi să cauți adevărul și nu ai căzut în deznădejde, sau mai rău să apuci pe căi greșite. Întreabă-mă, te rog, vom încerca împreună să aducem lumină în întunericul prin care pășești.” Pentru asta și-l stimez, e un cunoscător de suflete și-ți simte starea, cât n-ai camufla-o. 

    „Ș-apoi, noi toți orbecăim prin întuneric, căutând raza divină a harului dumnezeiesc”, a adăugat tacticos.

    „Părinte, de ce eu nu pot să mă conformez până la sfârșit, nu pot să mă împac cu gândul că există doar un creator și el e măsura tuturor lucrurilor, e doar așa de simplu și genial de evident faptul ăsta, nici nu ai nevoie să citești sau să asculți pe cineva ca să înțelegi... e atât de logic chiar din punct de vedere științific, asta aduce ordine în orice haos, existența din start a unei entități, a cifrei 1, ce permite a explica orice adunătură de șiruri matematice, caci orice altă cifra e o succesiune a lui 1, și nicidecum invers... mă iertați, am cam luat-o razna cu gândurile...”

    „Nu-i nimic, știi doar că am o anumită placere să discut cu tine, fiul meu, ești inteligent și creativ, deseori tu îmi ajuți să înțeleg anumite lucruri, uite și exemplul asta cu cifra 1 e foarte frumos, îmi permiți să-l folosesc într-o predică?”

    ”Desigur, dar vedeți că problema e în cifra 0, ea și mă frământă, în sens simbolic desigur, sper că mă înțelegeți, ca de obicei... Dacă Dumnezeu e 1, a creat din unități la rându-i toate, de unde s-a luat 0? Cum l-au inventat oamenii, daca el nu era din start în program, în intenția Lui, am în vedere... și ca să vezi, acum fără el nu poți să faci nici un calcul, e indispensabil... asta îmi rastoarnă axioma de debut și ma face să mă îndoiesc în toată teoria, ajutați-mă, părinte, mi-i foarte greu...” - numai acum mi-am dat seama cât mi-de greu pe suflet în ultimul timp și că sunt foarte instabil emoțional, iar dimineața asta nu aveam nici pacifism, nici bucurii în mine, mă automințeam demult așa, în realitate golul, adică acest 0 afurisit mă copleșea, mă savura de-a întregul.

    „Știi că nu sunt puternic în matematică, dar voi încerca să-ți explic din punct vedere științific dacă așa ți-i mai accesibil. Deci, știința e bazată pe teorii după cum știm, și încearcă în continuu să le confirme, dar lăsând loc la următoarele teorii ipotetice, ce pot să dezmintă în totalitate teoriile precedente, nu-i așa?” 

    „Da, e așa, și cum am spus, asta confirmă perfect că mai avem mult de învățat ca să-L înțelegem, și că altfel nici nu poate fi... dar continuați, vă ascult cu atenție.”

    „Mulțumesc. Și cum spuneam, lăsăm loc la un adevăr ce urmează să-l descoperim, atât în știință, cât și în calea spirituală. De ce să nu admitem atunci că și acest zero face parte din unitatea divină, e într-un mod strâns legat și nu aparte cum îl percepi tu? Nu pot să-ți deduc formula, cum nu putem în întregime să explicăm prin cuvinte logica existenței Lui, dar avem un instrument puternic de cunoaștere – credința! Problema ta e simplă în esență, nu ai îndeajuns credință, care îți va ajuta prin prisma ei, mai bine spus pe fundamentul ei, să poți să găsești răspunsuri. Încredințează-te în mâinile Lui, încrede-te în El, fără rezerve, asta e calea cea dreapta și nicidecum alta!”

    „Părinte, v-ați contrazis acum de câteva ori, ați spus că știința și religia merg pe aceeași cale de cunoaștere empirică, ca apoi să sfârșiți cu un dogmat, că există numai o cale, numai una, iarăși unu e aici, și zero nu-și are locul...”

    A tăcut un timp, ridurile de pe fruntea-i se înmulțeau ca niște viermi ce devorau anume credința pe care se baza. 

    „Știi ce am să-ți spun? Un lucru foarte banal, și care nu-i de stofa ideilor tale sofisticate, dar nu mai vreau să complicăm niște noțiuni simple și fundamentale. Zero-ul astă care te frământă e lucrul necuratului; golul, nimicul și lipsa de credință ce o implică e uneltirea diavolului și nu e nevoie de o alta explicație prin sofisme si eufemisme. El te simte puternic în credință, capabil să fii un adept desăvârșit și de aceea te atacă cu propria ta armă, cu setea de cunoaștere, e știut că e viclean Satana. Eu pot să te sfătui să nu te lași ispitelor, ci să îndrepți înainte întrebările, spre El, și nu invers cum am impresia că faci. Binecuvântat să fii și Domnul să te aibă în pază, fiule.”

    Am ieșit cu o neplăcută senzație că am pierdut cu el o legătură empatică, că am auzit în ultima frază niște nuanțe de agresiune și intoleranță. Plus la asta a dat-o în bară încercând să facă o paralelă între religie și știință; nu, eu aici nu mai vin, căci învățătorul însăși e foarte departe de a cunoaște, nemaivorbind de a dăscăli.

0

    „...și când pretinsul dumnezeu a interzis ce singur a creat, Satan a permis și a încercat în toate timpurile să țină ochii deschiși, capul sus și treaz, voința neînrobită și principalul, domnilor, nu a împiedicat accesul la adevăr, la informație cu alte cuvinte; dimpotrivă, El a fost cel ce a condus omul la descoperiri, învinuiți de inspirația Lui au fost arse mințile luminate ce și-au dăruit altruist revelațiile omenirii; banul, ce pe nedrept e atribuit diavolului, este menționat ca unitate de măsură a credinței încă în vechiul testament; toate aceste jertfe și aurul ce poleiește și acum cupolele bisericilor de toate spețele doar stârnesc zâmbetul Lui sarcastic, El nu are nevoie de jertfe și bogății, El vă vrea doar să trăiți, liber și în plăceri, fără a avea frică de nimic, fără a fi înrobiți.” Ce puteam să fac, dacă în biserica lui 1 nu am găsit răspunsuri, am hotărât să văd ce zice cea a lui 0, preotul nici nu și-a dat seama că m-a impulsionat în asta identificând zero-ul cu personajul diabolic.

    „Părinte... hmm, scuze, nu știu cum vă numiți voi aici, pot să vă întreb ceva?” - e foarte tânăr și energic, nu-și cântărește cuvintele și mișcările, e spontan și natural în contrast cu ce am văzut până acum.

    „Da, desigur, și poți să mă numești cum vrei: părinte, frate, camarade sau chiar pur si simplu să-mi spui pe nume. Ești prima dată aici, se vede și mai ales se simte pe încordarea care ți-au provocat-o și nu au putut s-o rezolve ăștia, „concurenții” noștri!” - râde cu atâta poftă și ironie involuntară, nerăutăcioasă, încât zâmbesc și eu lăsând să se ducă naibii incomoditatea și frica cu care am pășit pragul aici. 

    „Înțelegi ce vreau să zic, și zero, și unu nu există în valoarea lor absolută, asta tot ei te-au dogmatizat într-atât că gândești în termeni ficși și cauți răspunsuri în alb sau negru, nevăzând culorile, care-s amestec, sau fracții. Până la urmă, tind să le dau dreptate când au zis că Satan e la originea golului, numai că ei nu-și dau seama câtă putere e în zero, mult mai multă ca în unu. 

    Dacă împărțim un număr la unu, primim tot numărul ăsta, ce plictis și stagnare, așa cum este de fapt și religia lor; și atenție, unu dispare din rezultat. Dacă împărțim unu la orice număr, ce primim? O, da! zero îl devansează total pe unu, plasând după virgulă oricare alte cifre ce sunt derivatele lui. Și el, zero, va fi în toate rezultatele. Zero împărțit la orice număr tot el rămâne - de invidiat rigiditatea și totodată suplețea lui. Acum ajungem la principala problemă matematică legată de zero - împărțirea la el. Se spune că nu are sens, dar oare de ce? Nu cumva deoarece încercând să divizăm un număr cu zero ajungem la infinit? Da! Infinitul sperie și dezorientează, răstoarnă dogme și eliberează... haosul! Deci, în concluzie, zero e egal cu infinit, chiar și simbolul infinitului e un zero răsucit, nu-i așa?! Zero e egal cu haos, și oare nu din Haos suntem născuți?! Din el, și nu din unu cum pretind unii, care de atâta și se tem de zero și haos, de Satan, de adevăr... Am obosit, ce zici să mergem la o bere să relaxăm creerii, mai avem timp să discutăm, ne așteaptă o veșnicie?”

01

    Din vraful de plicuri și pliante multicolore imediat mi-a atras atenția ăsta cu doar un simbol simplu și elegant pe el, o siglă din spirale ce iscusit evitau să se intersecteze, măcar că păreau încrucișate peste tot. Deja demult frecventam biserica Haosului și nu mai aveam frică de lucruri necunoscute, de imprevizibil și greutăți efemere, cum a fost până la asta. M-am împrietenit cu mulți, dar mai ales cu Ulf, cel ce prima dată așa de repede și iscusit mi-a demonstrat ce prost am fost. După un timp, mi-a spus când eram la o petrecere drogantă în toi, mi-a spus cu ochii afectați de hedonism, dar voce lucidă:

    „Ateismul este satanismul fundamental. Nu-i nici Dumnezeu, nici Satan. Nu-s și gata. Acum nu mă întreba de ce, nu am chef. Să știi că asta e ultima treaptă care se învață la noi. Îți spun mai devreme căci poți și singur să analizezi și sintetizezi. Poți să nu mai vii la biserică, nu înțeleg ce cauți acolo sau în altele atâta... poți să intri când vrei, desigur, dar te sfătui s-o faci numai când vrei să mă chemi la un pahar de vorbă și dezmăț, amin, băga-te-ași...”

    Am desfăcut plicul dar nu era nimic în el. Am mers la coșul de gunoi de lângă căsuțele poștale și am răscolit în el tot spam-ul ce primeau și imediat aruncau oamenii... erau mai multe plicuri de acestea. ”Vreo reclamă din ăstea anticipante.” - mi-am zis, dar nu l-am aruncat căci îmi atrăgea privirea desenul bombat. M-am uitat mult la el, până liniile au căpătat un sens și un mesaj pe care l-am înțeles într-un sfârșit. Am mai înțeles că nu-i prima dată când îl văd, de multe ori l-am întâlnit peste tot și l-am ignorat ca mulți alții.

    „Eu, eu sunt la originea tuturor lucrurilor. Eu sunt și zero, și unu; și fracție, și număr întreg; și haos absolut și ordinea absolută ce-l generează; cum vrei să mai vociferez, poate alfa și omega?”

    „O, nu, scutește-mă de banalități și clișee grețoase. Și de ce nu mi te-ai arătat de la început, când atâta te căutam, de ce acum, când mi-i indiferent, în principiu?”

    „Indiferent pe dracu, sau pe taică-său, care e în ceruri... m-am arătat, dar nu m-ai înțeles. Sunt peste tot, dar nu mă vedeți. Când mă căutați, merg alături de voi și mă distrez: sau vă las să mergeți unde vă duce prostia, sau va duc de mână, deseori aiurea, pe unii drept. Teoria probabilităților, o știi, nu?”

    „Acum vrei să spui că m-ai adus de mânuță drept la tine, sau cum?”

    „A, nu, singur ai ajuns, sunt și așa cazuri. Dar să nu te crezi deosebit, căci mie cu adevărat mi-i indiferent. Eu nu pot să mă implic emoțional cu fiecare din voi, adică ce îndrug eu, pot desigur. Dar gândește-te și singur, are asta vreun sens?”

    „Nu, absolut nici unul. Acum ce, urmează ceva?”

    „Pentru tine nu, dar să vedem dacă și alții vor înțelege cum au inversat totul, au băgat în capurile lor și a altora noțiuni greșite și mincinoase; și tot asta de frică să nu mă întâlnească, cu toate că la asta pretind. Gata, eu nu am nevoie de multe cuvinte, ca să fiu înțeles. Tu tot acum nu mai ai nevoie de  cuvinte sau imagini, plecăm.”

---

    „...unde cazul este cercetat. A fost formată o comisie, în care au intrat reprezentanți ai diferitelor organizații obștești, religioase și juridice, dat fiind faptul că instanțele de judecată și anchetă nu sunt în stare să investigheze de sine stătător mistificarea masivă ce a avut loc. Se presupune că individul a avut complici în mai multe confesiuni și cercuri spirituale, or, altfel nu se poate de explicat cum o persoană a activat atâta timp în cadrul lor. Cei ce dețin informații sunt rugați să...”

    „...totodată expertiza medico-legală a stabilit că persoana suspectă nu prezintă simptome de schizofrenie sau alte boli și deviații psihice sau psihosociale. Rămâne un mister cum a putut să convingă oameni de diferite viziuni și...”

    „...SENZAȚIE! „Preotul Universal”, cum a fost supranumit cel ce a compromis mai multe culte prin predicile abuzive de pe altarele bisericilor lor, nu este înregistrat nici într-o bază de date din lume...”

CAPITOLUL XIV. Post

    Milioane de operațiuni, învălmășeală de gânduri rupte din context, nu se oprește mașinăria...
Iarăși sunt aruncat in gloată. Nu mă deranjează de altfel, după atâta tratament și mai indiferent sunt, și nu îndrăznește nimeni să-mi calce pragul vidului. Consider că așa e mult mai logic pentru mine, doar nu mă interesează noțiunile de bine și rău.
    Ducea în spate un sac arhaic ce insufla o groază neînțeleasă în urbanopitecii care considerau că știu multe, dar iată că asta i-a deranjat. Se împrăștiau din calea-i, simulînd politețe sau respect intim, dar materia necunoscută pe cît era de terifiantă, cu atît mai mult atirantă.
    „Domnule, nu doriți să-mi vindeți acest obiect vechi? Colecționez diverse... Plătesc bine, să știți!” - a spart unul gheața, dar a primit o recompensă mult mai glaciară, o privire surdă și răspuns tăios: „Nimeni să nu vorbească cu mine!” Imediat s-au apucat să sune plângeri, cei mai sensibili s-au stresat, au plâns și chiar s-au sinucis.
    În secție era răcoare, liniște și foarte plictisitor. Ei erau încă la faza respectării drepturilor și-l întrebau ce are în el. „Nu vorbiți cu mine, am spus! Sunt lucruri care nu vă privesc și chiar mi-i greu să comunic, cu voi.” Au depășit faza, s-au uitat. Nu era nimic, în afară de câteva degete rupte, care a zis că-s ale lui. Au analizat, au suprapus – într-adevăr erau ale lui, lucruri personale și care nu-i priveau, cum a și anunțat. Și-au cerut scuze, dar pentru orice eventualitate au documentat totul minuțios, oricum era plictis.
    Merg mai departe, iarăși tac și nu vreau să aud nimic, dar aici e imposibil. Brusc, încep să-i deslușesc pe observatori, sunt implantați foarte concentrat, totuși biomasa cenușie e net superioară. Ce-i deosebește e o vibrație scurtă în momentul contactului, mi-am programat sa nu-i ating atunci. Dar oricum mă ating ei, va trebui să mă învăț să-i ignor, cât de repulsiv nu ar fi.
    „Nu vrea să învețe, am tot insistat să nu respingă, dar să folosească în folosu-i absolut totul. Numai folosind ceva devii mai puțin folosit de altceva, ideal ar fi deloc. Am obosit să raportez că a fost ales foarte prost subiectul, e o combinație nefastă de incertitudine și încăpățânare absolută, superficialitate și totodată izbucniri de curiozitate adâncă; instabil, dar rigid până la nebunie, și nici nebun cu adevărat nu este. Cer a câta oară transfer, fie asta catalogat și ca un eșec, abandon, dar tot ce vreau e să nu-l mai operez.”
    Nu mai merg, căci și așa nu vedeam mare sens în mișcare, speram doar să scutur din mers diferite rămășițe și să mă îndepărtez. Observ însă că nemișcându-mă mă îndepărtez oricum, numai că și se apropie altceva în loc, deci ambele acțiuni in raport cu migrația continuă sunt nule.
    Iată că i-au zmuls sacul, s-au uitat în el și acum îl bat cu gloata, toți cei curioși. Nu era nimic din ce se așteptau și acum bagă în lovituri toată dezamăgirea și frustrările. Naivul, oare cât  a crezut că va rezista? Să stârnești, apoi să ignori curiozitatea oamenilor e mai periculos chiar decât să le vezi și să le descrii în public gândurile ascunse. Cândva a făcut și asta, a fost maltratat și atunci, a fost devastat într-atât încât de atunci umblă cu degetele rupte în sac și primește numai torente de agresiune.
    M-a adus undeva, evident că nu cunosc nimic și asta devine o obișnuință. Deja nu cunosc nici un loc, oriunde nu ar fi, presupun că am rupt sau pierdut din mers careva legături informaționale.
    Mi-am adus aminte că aveam ceva dispozitive de ghidare, nu le simt prezența, deci și ele au fost înlăturate. Să fie asta o pedeapsă, sau din contra – o eliberare? Nu mai raspunde nimeni nici la întrebarile retorice. A, nu, ca un raspuns s-a stins și imaginea și așa neclară pe care o percepeam, acum îs lipsit total de simțuri și am impresia că nu-s nimic în afară de câteva gânduri  răzlețe...

239

Carbon-structuri înciuruind
În postzgherături convulsative
Horkăie Neutronul!
...............................
Fecalic menstruînd, masturbator
- (glorios) limfoid
Anthraxul juvenil
...............................
dar Nekros? Nekros?! Karbofos!
Matricifiat Nihilos!
Principiul ZOT!
dissociind prin spectrul coroziv
în pentamorbiziuni bizare-o-Putrefacţie!
doar tu 'n slinoasele secreţii
în Crios penetrînd,
înveninezi structura....