Smuncii capul de pe perna fierbinte şi udă... Altă dimineaţă, chipurile frumoasă, mă izbi în ochi cu raze ultraviolete, risipind realitatea visului, da, visul era realitate, şi tot mai confortabil mă simţeam în el. Cu atât mai desolant pluteam în acest calvar numit viaţă, tot mai insuportabile erau dialogurile.
- Buna dimineaţa! Ce mai nou?!! O zi bună! Mă atacau oamenii, smunceau din mine, mă gâtuiau cu vorbe, vorbe...
Eram conştient că se dezvoltă o aşa numită dereglare, puteam analiza orice impuls sau sentiment, dar nu mai vroiam să revin la acel „normal”, să îmbrăţişez valorile general umane, transcendente din spiritual în material şi invers. Sfârşit-Moarte-Deces, repetam mantra în fiecare zi, dar nu puteam realiza acest adevăr până la capăt, şi tocmai asta mă dezechilibra, neputinţa de a trece de o parte sau alta. Eram parcă pe o muchie ce desface existenţa de neant, dar ce mai! şi aia nu era; poate puţin mai clară rareori, cu atât mai ambiguă. Peste zilele ascetice si fără dorinţe brusc se prăbuşeau incadescenţele specifice turmei sociale, carnea solicita carne, drogurile mintale se alimentau cu cele sintetice, şi peste tot domina cuvântul, umplea golurile până absorbea în întregime şi înlocuia chiar acţiunea. Nu înţelegeam , făceam parcă integral parte din acest sistem autoprogramat, îmi plăceau multe lucruri, aveam multe dorinţe şi visuri, ambiţii de a dovedi ceva, dar totodată le uram şi periodic le respingeam. De cele mai mult ori făceam haz de dualitatea asta a mea, complăcându-mă chiar, lăudându-mă cu acea complexitate personală, dar mai şi înnebuneam, simţind un început de boală psihică. Generam multă energie şi atrăgeam oameni, cu timpul însă am ajuns să-i resping cu emanări de negativism, ei şi! ziceam şi mergeam mai departe dispreţuindu-i. Am zis mergeam? Aşa-mi părea, de fapt cădeam continuu în întuneric. Falsitate-n gânduri, devin normă. Normalul devine fals, totul e fals şi ca să mă agăţ măcar de ceva repet - Sfârşit-Moarte-Deces. O da, cea mai potrivită alegere!
Sunt un străin aici şi acum, aruncat cu cinism într-un mediu ostil mie, ostil sunt şi eu faţă de dânsul, ne urâm reciproc şi nu se mai termină concubinajul ăsta murdar, mai este atâta glod să înghit, cel mai consistent fiind cel generat de mine, îl rugum şi-mi pare uneori gustos, uneori mă întoarce pe dos de la el, şi atunci mi-i greaţă în deosebi de mine însumi, căci nu sunt în stare măcar să mă alimentez cu propriile produse...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu