Tăcerea e crudă, dar şi cuvintele dor
Cînd nu-s necesare devin tot mai grele
Se zbat ca o fiară de-o plasă confuză
O grilă din fals şi durere ascunsă. 

Vibrează-n piept energii dezolante
Menţin contradicţii, dezvoltă mistere
În  noapte coşmarul se-afundă in vise
Întinde la maxim  orice strune atinse 

Şi ele plesnesc pe rând peste simţuri
Le biciuie crud, cum se merită totul
Ce face din noi nişte orbi cu egouri
Să tot rătăcim prin pustiu cu  ecouri.  

Iar hidrele muşcă cu colţi veninoşi
Au tot stăpînit  de o vreme destulă
Să poată acum jupuind pielea udă
Frânturi de nervuri să atingă cu ciudă. 

Distant urmăresc tortura trupească
Ajung pînă aici picături schingiuite
Rămine s-aleg – să rămîn în derută
Sau totuşi să plec fară vorba cerută.