Jupoaie bucăţi, vântul masca o rupe,
Crispat de durere e chipul meu fals.
În trupul de om mă înăduş de ură,
Nu sufăr să am sentimente de laş.
Şi sufăr căci am amintiri neplăcute,
Bazate pe-o viaţă pustie de tot.
Aproape de mine se află castelul,
Clădit din mincuini, falsitate şi glod.
Acum să-l distrug nu-mi ajunge putere,
Se rup de pereţi vârfuri logice pure.
De ceară se fac filisofice săbii,
În scrum se prefac argumentele dure.
Deci stau în bătaia de vânt nihilistic,
Ce smulge din mine rupturi de gândire.
Lipindu-le-n forţă de pereţii gigantici,
Făcând mai rigidă meschina clădire.
Impun corpul leneş să intre agale,
Şi când declanşează din vârf bolovanul.
Erozii rapide, lăcaşul patetic,
Se va ruina, terminându-mi calvarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu