Prin fumul ţigării demult mucegăite privesc clădirea care o părăseam. Ca de obicei, mă copleşesc resentimente contradictorii, vreau cu orice preţ să evadez din locaţia asta care mi-a cauzat atâtea suferinţe... Dar a rămas acolo şi ceva foarte intim, şi senzaţia de pierdere se amplifică până striveşte frica şi amintirile dureroase despre cum au fost amputate celea pe care acum le deplâng pierdute, şi iată ciclul declanşat iar..
„Recomand să nu repetaţi eroarea.”- cineva, ceva... îmi recomandă? „Cine eşti să-mi recomanzi?! Sau să-mi comanzi, în general?”- şoptesc înfrigurat în procesul evadării, hotărât până la urmă totuşi.
„Permiteţi-mi să mă prezint (of, a câta oară!). Noua dumneavoastră personalitate... da, da!”
„CUM?! Ia mai du-te în mă-ta!!” - deci călăii ştiu cum să proiecteze la distanţă gânduri, şi tortura continuă şi în afara sistemului, aşa dar nu am evadat din el încă, mă tem ca nu are limite şi e imposibil. Acum observ că deşi clădirile schilodizale nu se mai văd, senzaţia a rămas aceeaşi, laţul sufocant nu a slăbit, evadarea e eşuată.
„De atâta şi vă recomand cu insistenţă, asta e eroarea pe care o tot repetaţi” - de ce oare iritarea cauzată de frazele intrusului este izbitor de familiară?
„Nu sunt intrus, fac parte integrală din entitatea dumneavoastră bio-psihosocială. Hmm, dar se pare că totuşi nu suntem o entitate, chiar tu însuţi eşti un intrus în acest algoritm atât de bine ordonat şi pe care încerci prosteşte, dar foarte insistent, să-l cunoşti, deci să-l distrugi!” – da, când se scot măştile nu-i loc pentru formule de politeţe, mă tutuieşte arogant şi deconspiră intriga, care m-a ţinut agonizat şi pueril ceva timp. „Deja nu mai cred maşinăriilor, organice sau neorganice, aşa că nu te strădui, te ignor şi nu vei exista, conform principiului” – mi se pare că îl omor dintr-o lovitură cu sarcasm acid, dar mi se pare doar. „Ignoranţa şi te-a adus la eradicator, un rezultat firesc şi inevitabil. Ignorând nu vei distruge nimic exterior, doar interiorul tău îl tot macini; eu... noi, tot încercăm să localizăm şi extirpăm cauză, dar e foarte viril şi adaptabil codul infestuos ce-l porţi. Am tot şters nivele după nivele, le-am combinat, generat şi iar şters, aproape că te-am adus la iniţial, dar nu am dat de el, recunoaştem că nu ştim cum şi unde poate să se ascundă, tinzând la minus infinit, ce e absurd, de altfel. Uite, vorbesc... vorbim deschis cu tine acum, nu mai încercăm terapii voalate. Avem nevoie acută de cod, să-l numim... deavor; deci, deavorul ne va permite să curăţim matricea până la perfecţiune, şi perfect o va propaga şi dezvolta. Câştigăm toţi: tu recapeţi... bine, se pare că capeţi, liniştea şi libertatea; noi toţi – o sursă mai optimizată, ce zici?”
Ce pot să zic acum, când sunt atât de derutat existenţial? Cine sau ce poate să-mi fixeze nişte repere, unde-i realitate, unde-i aiur, ce a fost, cum sunt acum, gândesc sau pseudoconştientizez?... Noţiuni, dispar... timp, univers, logare... nu a fost nimic, sau totul... s-a fixat în jurnale mult, dar degeaba... măsurări prosteşti milioane... grafice inutil întocmite, studii pierdute în van... aberaţii, cuvinte - multe, vorbite, strigate, impuse... mă pierd, mă absorb în ceaţa haotică îmbibată dezordonat cu toate aceste simboluri.
Râd acum drogat, scuipând printre dinţi stropi de cianură amară, foarte amară şi contagioasă, o revărs peste pretinsa putere ordonatoare. „Cine, voi? Faceţi ordine, calculaţi matricea?! Voi, în haosul asta, sunteţi eradicatori, sau optimizatori?! Pe cât e patetic, atât e de ridicol!! Ce linişte sau libertate puteţi să-mi oferiţi, doar tot într-un ciclu, deci falsă e propunera voastră! Mi-aţi amputat şi şters, puteţi încă... poate se va elibera deavorul fără cochilia mea, aşa de fragilă cum este, dar înţeleg că a putut să-l ţină pînă acum; nu-mi pasă că îmi sunteti ancestori, că sunt ancestor şi că se va distruge totul; nu mă mai copleşesc instinctele parentale şi descedentale; ştiu că e cumplit şi doare, aşa aţi programat, dar nu mai vreau în sistemul vostru!”
„Vezi, asta e acţiunea lui, a spart securitatea instinctuală, atît de meticulos generată la nivelele cele mai joase; înţelegi cât e de periculos? Prin tine spune că scopul e de a distruge, oare e bine aşa?” - oare şi logica operează cu noţiuni de bine şi rau?
„Şi logica operează cu noţiuni de bine şi rau? Nu-i logică atunci. Nu-i logic să operaţi deloc, codul deci e strict necesar, să vă eradicheze, eradicatorilor!” – înţeleg că-i un fel de razbunare măruntă, dar continuu să derâd.
„Ţi-am spus că nu-i prima tentativă de acest fel, şi nu va fi ultima. O să încercăm în continuare, fără scrupule şi restricţii, să dăm de el, să negociem, sau distrugem dacă nu va negocia. Vei suferi doar tu, unicul. Savurezi acum unicitatea-ţi, dar tot ce e în afară de deavor nu e unic deloc, bine cunoscut de noi, creatorii, şi te vom decompila/recompila încă de nenumărate ori. El păstrându-te de la anihilare totală, te aruncă în tortura asta continuă, deci scapă de el de te eliberează, salvează-te!” – deja au pornit mecanismele de difuzie ce mă râşnesc frenetic, dar nu apăs butonul salvator oferit şi mă dispersez... frige...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu