Bezna

În amurgul pustiu vocea beznei mă învie,
Inumanitatea demonică apune în alegorie.
În jurul meu ard candele prea mult înfumurate,
Căci sfarşise timpul a mele-i vieţi ratate.

Întunericul vânăt pe corp lasă amprente,
Răzvrătind puritatea pasiunii suculente,
Fiorul ancestral fiinţa-o paralizează,
Viata şi moartea se contrapun în antifază.

Vinele sângerânde de rărunchi se-ndepartează,
Corpul se zbate sinistru şi inima-mi oftează,
Urletul năuc existenţa pribeagă mi-o dezbate
Şi pasul beat m-aduce la sublima abnormitate.

Copilă a anomaliei am fost născută eu,
Căci corpul tremurând s-afrmă amilaceu,
Marioneta nedreptăţii, eu joc un dublu rost
A durerii şi a morţii eu devenisem anagnost!