În întuneric palid eu lacrimi dulci mai sorb,
Căci plânge în bezna sumbră al meu suflet orb.
Ţipete inferne auzul mi-l îngână
Si al morţii veşnice mă simt iarăşi stăpână.

Cavoul proaspăt îmi stinge existenţa
Şi inima-mi prevede jegoasa turbulenţă.
Eu jalnic putrezesc şi sângele se-ncheagă,
Viermii sălbatici atacă făptura mea întreagă.

Zgomote ursuze valsează în văzduh acidulat
Şi existenţa-mi se transhumă într-un nou apostolat.
Răcoarea morţii dure tot trupul îl sugrumă
Şi zac cumplit, înfăşurată în acuta ciumă.

Atârn pe lanţul sublim, ce dur ma strangulează,
Gemând cavernos, suferinţa treptat mi-o agravează.
Mă înec ilustru în lacrimi ce ochii mi-i despică
Şi sângele dulciu cumplit epuizează frica.

Sunt răpusă atroce pe crucea nedreptăţii
Şi răstignită vehement spre voia zeităţii,
Moartea promptă îmi înghite suferinţa,
Acuzându-ma să bântui pe-a vieţii circumferinţă.