Oglinda

Pe plana suprafaţă privesc îndelungat
La chipul nemişcat şi drastic elongat
E o fiinţă pală cu ochi cugetători
Ce mă admiră tandru trezind fluizi fiori

În ochii morţi şi vineţi se vede alterare
În suflet se prevede profunda dereglare
Mâini tremurânde şi degete umflate
Picioare strâmbe şi slab articulate

Sărutul ei e tandru şi buzele uscate
Faţa netedă şi fină, urechile muşcate
Pupila micşorată şi ochii bulbucaţi
Ce sunt de lumea sumbră cumplit intunecaţi

M-apropii să o mângii, s-aud ce Ea sopteşte
Închisă în oglindă isteric mă priveşte
Respiră Ea anemic de mine speriată
Lăsându-se besmetic pe-oglinda labiată

Flacăra usucă ceara despicată
Ce stropeşte firav oglinda blestemată
Şi se strecoară pe faţa Ei umilă
S-opreşte încet la biată în pupilă

Superficialul naşte trecutul meu uitat
Iluzia se-ncheagă în viitor ciudat
Lumina naşte beznă în lumea ireală
În întuneric geme existenţa Ei astrală

Biomateria inspiră aer otrăvit
De pe perete cade ceasul ruginit
Acele-i suspină de timp urât gonite
Se ofilesc lalele de Ea nemirosite

Timpul se scurge din ceasul istovit
Ca sângele din vene, de moarte irosit
Umbra din oglindă dispare în tumoare
Iluzia bolnavă o s-o mai văd eu oare?

Oglindă mă apasă, e templul judecăţii
Sunt un vid al tainei, o clonă a societăţii
Candela orbeşte oglinda blestemată
Ceara o stropeşte şi ea nu mai arată