Toamna în oraş

Oraşul este beat de lacrimile amare,
Turbulenţa tremurătoare a depăşit orice hotare,
Pe străzile aglomerate gem suflete pribege,
Ce caută durere searbădă în lume s-o propage.

Cerul plânge-alene spălând feţe uscate
Şi mimici demult surpate de veşnice păcate.
Ceaţa albă s-aşterne în lumea sumbrităţii
Şi îneacă ilustru esenţa nedreptăţii.

Ea veştejeşte trupuri lăsate pe alei
Şi stropeşte puritatea cu strat enorm de glei.
Se curge pe alee venin de ploaie devastate,
Venin din al nostru sânge de ură agitate.

Feţe palide şi sumbre cu corpul putrezit
Se-ndreaptă la grămadă spre cimitirul aţipit,
Lira cânta domol o melopee funerară,
Întreaga omenire s-a molipsit de maladie puerperală.

Feţii se nasc deja demult decedaţi fiind
Şi moartea ne apasă pe ei, pe noi, la rând.
Postulatele duşmane apocalipsa ne-o prezic,
Viaţa şi moartea feroce în vid se contrazic.

Blajina mea făptură sub ploaie a aţipit...
Şi trupul meu anemic de tot a veştejit...