Pădure desfrunzită

Pădure desfrunzită-n îngheţuri făr-cruţare
Mă cheamă s-o adulmec, cu ochi înfipţi în zare.
În vraja-i îmi şopteşte în altă limbă vorbe,
Şi mă ademeneşte spre recea-i nepăsare.

Carcasu-mi port alene, în gol să îl arunc
Zdrobind să-ntind pictura, pe-abrupte moarte stânci
Ce sunt indiferente, pe-a mea indiferenţă mută
Şi vor păstra misterul, demenţelor trecute.

Mor viu, în îmbrăţişarea
degetelor frânte
rupt din coaste
de neom fiinţă

Lupt, în pasive
zvâcniri, lupt
lupt, cu sterp dezgust

Stors, de puteri sleit
de gânduri
scurgeri în gol interior
oase-n neputinţă.

Rupt, în masive
zvâcniri, rupt
rupt, în abrupt îngust